Esti legal?

Ati vazut vreodata ceva atat de frumos incat v-ati intrebat daca este adevarat? A trebuit sa fiu atenta la drum. Era chiar acolo, impunandu-si prezenta in toata camera atragand toate privirile si suspinele. Eu pur si simplu am stat si m-am intrebat daca e adevarat. Apoi m-am intors; pentru ce sa-mi bat capul. Era unul dintre ei. Stiam ca aporpae numai existau in lume. Dar el era chiar acolo, care erau sansele? Nici nu m-as fi gandit ca as avea ocazia sa-l vad pe unul dintre ei. Aveam nevoie de ceva de baut.
Mi-am luat o apa. Am inchis ochii si ma miscam usor pe ritmul lent al muzicii. Atunci m-am impiedicat de cineva. Trebuia sa fi orb sa nu ma vezi. Pregatita sa-i spun ceva mi-am ridicat privirea. Si atunci i-am vazut ochii. Puteam sa stau o vesnicie sa-i privesc. Cel mai intens verde pe care l-am vazut. Parca scoateau scantei. SI am ramas asa tintuita in mijlocul ringului, fara cuvinte privindu-l. Stiam de ce sunt printre ultimii ramasi. Nu exista ceva mai minunat ca ei. M-a luat de mana si m-a condus afara. Sa protestez? Ha. nici nu mi-a trecut prin cap. Eram fermecata. A devenit centurl universului meu.
Atunci m-am cutremurat. Stiam ca nu o sa-l uit... Niciodata!

C.

O eternitate de suspine

Si am patruns intr-un loc feeric.Era seara, destul de tarziu ca luna sa troneze cerul plin de stele. Copacii ma inconjurau; parea inspaimantator. Tot jocul umbrelor, toate fosnetee, cate un greiere si lacul. Era minunat.
Am atins cu palma apa cristalina. Ce senzatie placuta...
Atunci am auzit. Sunetul acela; desi parea sa faca parte din armonia acelui loc, am deosebit cantecul sau de cel al noptii. Se auzea usor, placut auzului, dar era trist. Am stiut si de ce. Era acea poveste. Un tanar print blestemat sa stea lipit de clapele pianului o eternitate. Astfel a ajuns sa deteste lucrul pe care il iubea cel mai mult. Muzica.
L-am vazut pe partea cealalta a lacului. N-am stat pe ganduri; am sarit si am inotat. Cu toate ca am facut zgomot nu a intors privirea. Era absorbit.
M-am apropiat si i-am observat lacrimile. Am ridicat mana, i-am mangaiat obrazul si le-am sters. Atunci s-a intors. Parea uimit. Gestul meu l-a scos din visare. Dar dupa acest scurt moment s-a intors inapi la clape.
M-am asezat, am inchis ochii si am ascultat. Atata armonie, dar atata tristete.
Acum lacrimile mele au inceput sa curga. Nu ma puteam abtine, nu era drept!
Furioasa, m-am ridicat si l-am sarutat. Nesabuinta? Poate. Durere? posibil. Instint? foarte probabil.
Amandoi cu ochii in lacrimi, sub lumina lunii si acompaniati de melodia sa, ne descarcam suferinta prin acel sarut. Atat de incontrolabil era sentimentul care m-a impins sa fac asta, incat nu ma mai puteam opri. Devenisem si eu roaba acelui blestem.
Blestemata sa iubesc ceea ce nu puteam avea.
Pe vecie!

C.

Limite

"-Cat de departe poti merge inainte sa renunti? Cat de mult esti dispusa sa sacrifici pentru a ajunge exact acolo unde iti propui? Care sunt limitele tale? Si daca nu vei reusi, daca vei ceda vei continua sa incerci?"
Cuvintele lui mi-au dat putere. Nu stiu cat timp imi va da acest impuls, aceasta ultima speranta, dar de cand am ajuns aici simt ca exista un capat al tunelului. Ceva pentru care sa lupt, sa ma zbat. Pentru ca, desi sunt ultimele mele sperante voi merge mai departe. E exact ce a vrut sa fac. Si acum ma ridic! Pentru el! Pentru ca intotdeauna exista ceva care merita! Iar eu mi-am dat in sfarsit seama. De aceea suntem liberi. Desi nu zburam, suntem liberi ca pasarile cerului.

C.

Lucruri simple.

Fuge pe langa mine fara sa ma vada. Ma uit la el. Desi e foarte frig afara, el nu il simte. E asa micut. Cred ca are 7 ani. Alearga cat il tin picioarele, cand deodata mai ca mi-a stat inima in loc. S-a auzit un claxon de toate zilele, cand copilul a sarit in fata masinii. M-am speriat, dar el a ras si a mers mai departe. Inca imi este dor de inocenta asta.
Il urmaresc mai departe. Imi trezeste amintiri frumoase. Pe partea cealalta a drumului se intalneste cu o fetita. Nici ea nu avea mai mult de 7 ani. A luat-o de mana. Mi s-a parut asa de frumos gestul acela, ca aproape mi-au dat lacrimile. Era atata simplitate in el, dar totusi atat de frumos.
Au mers mai departe alergand sub privirile mele induiosate. Baiatul s-a oprit langa o florarie. Era atat de mic incat nici macar nu l-au obervat. Si-a scos manutele din manusi si a rupt o floare. S-a uitat in jur dupa fetita. I-a zambit, i-a dat floarea si a luat-o iar de mana.
De aceasta data, gestul lui m-a izbit. Atat de profund pentru mine, dar atat de mic si neinsemnat pentru ei. Doar se jucau. Doar se alergau.
Si-au zambit si au fugit mai departe.
Nu i-am mai urmarit.
Dar i-am tinut minte.

C.

Ultimul moment.

Ma inec. O simt in tot corpul.
Asa de ironic, cine s-ar fi gandit.
Neputinta asta ma omoara. Incet aproape ca numai vad suprafata apei.
Ma scufund fara sa vreau in locul in care practic m-am nascut si pentru care traiesc.
Cat timp mai am? La ce sa ma gandesc?
Inchid ochii. Inima imi bate tot mai tare.
Inca imi tin respiratia. Dar pentru cat timp?
Ma bucur totusi ca se intampla astfel. Nu m-am gandit pana acum dar e cel mai frumos mod de a pleca din lumea asta. Apa, asa frumoasa, asa de imprevizibila.
Nu ma zbat. De ce as face asta?
M-as panica si mi-ar fi frica.
Cum sa-mi fie frica. Iubesc locul asta.
Oare cat e ceasul?
As fi vrut sa mai desenez ceva inainte.
Poate chiar imaginea mea in acest moment.
S-au pesti. pestii...
Numai pot. Bulele de aer se duc spre suprafata.
Respir apa. Inima mea bate mult prea tare.
O ultima bataie in acel ritm si parca nu o mai simt.
Nu a durat mult.
S-a dus. Viata s-a scurs.
Si numai stiu nimic.
Adorm fara sa ma mai trezesc.
Zambesc.
Abisul marii ma asteapta.

C.

Praf de stele.

Cat de putin putem sa insemnam?
Sau oare cat de mult?

Antiteza dintre cele doua afirmatii ma face sa imi pun anumite idei in balanta. Ce ar fi Planeta fara noi? Un loc mai bun sau un loc mai rau? Dar universul? Ajutam noi cu ceva in dezvoltarea Universului sau al Planetei? Din contra, noi distrugem.
Ce suntem?
Praf de stele.
Cu toate acestea suntem unici. Poate exista intr-un alt spatiu un om la fel ca mine. Dar nu vom face acelelasi alegeri.
Unici in infinit.

Impresionant

Cel mai impresionant videoclip pe care l-am vazut vreodata.
Demonstreaza ca putem sa shcimbam ceva. Toti facem parte din aceasi lume, dar unii nu au avut norocul nostru.
E corect? Nu. Dar asta se poate schimba.

C.

"Cum ar fi daca..

..as putea da timpul inapoi?
Si as reusi in sfarsit sa rezolv ceea ce am facut rau, sa traiesc fara regrete. Sa fac totul ca la carte, sa nu ma mai tem, sa traiesc si sa merg exact pe drumul pe care mi-l desenez singura. Sa am posibilitatea sa rezolv totul."

Chiar ne dorim asta? Sa traim fara regrete. Peste tot auzi asta. Dar daca nu ai mai avea regrete cine ai fi astazi? De unde ai invata ca un lucru e bun si altul e rau?Unde s-ar ajunge daca toti am fi perfecti. Trebuie sa existe diferente in lume. Ele fac totul.
Cineva a spus odata:
"Te iubesc peste defectele tale."
Ce ar trebui sa intelegem din asta?
Ca prin faptul ca facem greseli, ca suntem diferiti ne realizam pe noi.
Normal ca exista regrete, dar poti sa nu te gandesti la ele. Le poti ascunde si iti poti contunua drumul facand exact ceea ce vrei. Dar daca ai sti ce se intampla sau ca poti rezolva totul, unde ar mai fi surpriza care face fiecare moment trait unic? Nu ar exista, totul ar fi alb sau negru.
Eu prefer viata asa cum e. Timpul zboara cum nici nu-mi dau seama si cateodata nici nu pot tine pasul.
Dar incerc.
Nu ma mai pot intoarce, dar imi pot propune sa fac altceva.

aveti grija,
C.