Dipinto sul cielo.

Suntem o multime. O multime de suflete ce danseaza pe pamant, sub cerul senin, pe vibratiile muzicii. 
Suntem asa de liberi. Atat de liberi suntem ca putem, chiar putem, sa ne luam singuri deciziile.
Dar acum vine adevarata intrebare...
Daca putem lua singuri decizii, daca putem alege intre bine si rau, intre ce vrem cu adevarat si ce nu ne place, atunci de ce ne simtim ghidati de o alta parere? Parca este o alta parte a capului, a mintii, a sufletului, a inimii, care urla cu disperare ca nu e bine sau ca nu e corect sau ca nu ar trebui. De ce intotdeauna exista incertitudinea asta care te roade si care, de multe ori, de mai putine ori sau cateodata te face sa te razgandesti?
Da, m-am gandit si mi-am dat seama ca pentru asta avem constiinta si regrete. Trebuie sa fii un adevarat mincinos sa spui ca nu regreti nimic. Sigur exista o urma de regret oriunde.  Asta pentru ca ai nevoie de incertitudine pentru a exista.
Nu poti sa sti dinainte ce ti se poate intampla. Sarea si piperul de aici vin.

Totul e mai palpitant atunci cand te avanti cu putere spre necunoscut.
Asa ca o sa o faci si pe asta.
O sa traiesti in continuare sub cerul liber intrebandu-te daca e bine sau rau.
Pentru ca oricine stie ca exista o diferenta intre lucruri.
 Chiar daca unii considera ca binele e rau sau altii ca raul este bine.

Milioane de idei.
Milioane de locuri.
Toate sub acelasi cer.

C.

sus si jos.

Doar m-am pierdut. M-am pierdut in ganduri. Ma gandeam cat de jos sunt in comparatie de cat de sus ajung?
E un amalgam de sentimente care ma fac sa cred ca am facut rau ceea ce eu credeam ca e bine?
Poate ca trebuie sa iau totul de la inceput. Dar cum sa incep?

C.

born to.

melt



and the leaves


were born to


fall


and the sun


was born to


set?


Why do we forget


that the snow


was born to


dance


and the leaves


were born to


float


and the sun


was born to


rise?




-Tyler Knott Gregson-

C.

Si s-a facut noapte.

-Am sa iti povestesc ceva. Tu stai si asculta. Nu, nu vorbi. Doar inchide ochii si asculta-ma. Dupa poti sa imi spui orice.
-...

"Stateai langa mine. Nu stiu ce, cum, dar erai acolo. Asta era important. Stateai pe spate si te uitai la mine. Imi zambeai, in ce hal puteai sa zambesti. Si spun in ce hal pentru ca zambetul ala imi bantuie acum orice gand. Stiu ca m-am simtit ca un fulg; cu cat ma priveai mai mult asa si imi zambeai in modul ala absolut fantastic, cu atat pluteam mai mult, ma indepartam de toate si de toti pentru ca eram acolo, cu tine, inconjurati de iarba. Tot ce auzeam era sunetul inimii mele batand puternic la gandul ca erai al meu, ca eram a ta, ca eram doar noi. Cred ca tu ti-ai dat seama, pentru ca, atunci, ai dus usor mana spre obrazul meu si m-ai mangaiat. Am simtit mangaierea ta in tot corpul, in toata fiinta, dar mai ales in suflet. In suflet unde numai tu ai putut sa ajungi, numai tu mi-ai umplut sufletul de bucurie, de inocenta si mai ales de tine.
Ti-am zambit si eu in disperarea mea ca totul sa nu fie doar un vis frumos. Te priveam atat de distrasa de realiate. Realitatea mea erai tu.
Incepuse sa picure. Dar eu nu vroiam sa plec nicaieri. Nu vroiam ca nimic sa intrerupa bucatita aia de vis pe care il traiam alaturi de tine. Si nici tu nu vroiai. Nu mi-ai vorbit, dar toate gesturile tale, toate privirile tale imi spuneau tot.
Ne uitam unul la altul asteptand poate cel mai potrivit moment. Te-am luat in brate; eram infiorata de modul in care pielea ta o atingea pe a mea. Si tu mi-ai soptit sa inchid ochii. Si i-am inchis in momentul in care nici de privire nu mai aveam nevoie. Te simteam atat de aproape, erai atat de aproape incat ma imbatam cu prezenta ta.
Cu varful degetelor mi-ai atins usor buzele si eu te-am muscat in joaca. Si tu atunci m-ai sarutat. A fost unul dintre putinele momente din viata mea in care stiam cu adevarat ce vroiam. Vroiam sa stau acolo, la tine in brate, fara ca nimic sa nu mai conteze, fara ca nimeni si nimic sa nu ne impiedice sa fim fericiti. Pentru ca eram fericiti. Pentru ca tu erai eu si eu eram tu. Pentru ca noi inseamna mai mult decat orice.
Si am stat acolo. Fara sa ne pese de timp sau de cine trece sau ca ploua.
Si s-a facut noapte."
Te-am iubit si inca te mai iubesc.
Si nu o sa uit niciodata nimic.

-Nici nu trebuie sa uiti. Nici eu nu am uitat. Ti-am pus o floare in par. Mai ti minte? Sigur ca iti amintesti.
-...

Si m-a sarutat.
Stiam ca ma iubeste.

C.

Constiinte

"Nu prea ştiu de ce-ţi scriu. Simt că am mare nevoie de o prietenie căreia să-i încredinţez nimicurile ce mi se întâmplă... Poate că îmi scriu chiar mie."
("Le Petit Prince" de Antoine de Saint-Exupery)

Da, imi scriu mine. Te acuz si ma acuz pe mine.
Am o privire in ansamblu asupra tuturor.
Tu esti Eu, asa ca Mie mi se adreseaza Mine.
Un amalgam de constiinte... Cat de adevarat e?
De fapt, ii scriu unui alter-ego. Acel alter-ego care ma face capabila sa ma acuz singura de toate trairile lui. Un alter-ego care naste nesiguranta si care creste la sanul lui gelozia.
Ii scriu sa inceteze. Ii scriu sa ma lase in pace.
Ii scriu sa plece, sa dispara.

C. 

undeva departe.

"-Vreau sa fiu acolo! aratand spre cer.
 -Unde?
 -Chiar acolo. Oriunde.
 -Vorbesti despre cer?
 -Da! Ce ar fi mai minunat de atat?Acolo, undeva, sus, unde totul este nevazut si neatins. "

C.

Vezi adevarul?

Dorind sa pleci trebuie sa ramai. Totul este un haos si nu reusesti sa-ti dai seama unde este cu adevarat problema. Cine e de vina?
Ai putea oare sa observi totul din-afara? Sa pui stop si sa fi un spectator al propriului recital? Ai avea alta perspectiva. Dar oare ai avea si aceleasi pareri?
Viata ta ar fi viata altuia. Ai mai judeca tu lucrurile la fel? Sau te-ai judeca pe tine?
Pana la urma cine este vinovat?

C.

Si sa merg mai departe?

"Sunt un prizonier al sperantelor. Toata viata am crezut in ceva mai bun, ceva mai mult care sa ma propulseze in varful starii de implinire totala. Acea stare care te umple de toate lucrurile care te fac sa straluceste si pe dinauntru si pe dinafara.
Am vazut-o pe ea o data. Avea o lumina in ochi, o lumina care m-a izbit, o lumina care m-a uimit intr-un mod tragic. Stiam ca este implinita, stiam ca are tot ce ii trebuie, dar imediat mi-am pus o intrebare. Oare cat o sa troneze lumina angelica pe chipul ei? Oare cat va reusi ea sa traiasca fericita?
Am fost bucuros numai vazand-o. Mi-a impus si mie, in acel strop de secunda in care am privit-o, o stare minunata. Dar m-am temut pentru ea. M-am temut ca la un moment dat o va pierde si toata fiinta ei se va destrama.
Cred ca in acel moment am iubit-o pe ea.
Si cred ca inca o mai iubesc."

C.