M-am trezit târziu. Era 11:00 sau 12:00. Am sunat-o pe Casy ca să văd dacă vrea să mă însoţească, dar se pare că trebuia să stea cu fraţii ei mai mici. Am plecat singură în parc, gândindu-mă că eu chiar nu ştiam ce voiam să fac cu viaţa mea.
Adâncită în gndurile mele, am intrat într-un tip care şi-a cerut scuze mai repede decât mine... (off Doamne, de ce păţesc tot timpul asta?). Realizând că nu mi-am cerut încă scuze, am spus foarte repede şi de nenumăarate ori "iartă-mă", fără a mă uita cui îi adresam, însă, scuzele.
-Nu este nici o problemă, mi-a răspuns calm.
Avea o voce aşa de frumoasă încat m-a făcut să îmi ridic capul cu ochii aţintiţi în pământ, la faţa lui. Era înalt, în jur de 1.80, cu o piele foarte albă, care îl făcea să pară fantastic. În timp ce îmi ridicam capul spre faţa lui, am observat că purta la gât un pandantiv/lănţişor cu două aripi de pasăre, spre cele de înger. Într-un final, am ajuns sa îi văd faţa. Piele albăa,ochi verzi (un verde inuman), păr negru cu şuviţe albe, lung până la umeri (aproape), într-o tenata uşor ciufulită.
Avea o expresie indiferenă, care ascundea un mister. Mi-am mai cerut scuze o dată, apoi am plecat grabită, purtând în gând imaginea tipului misterios. Nu aveam nici cea mai vagă idee încotro mă îndreptam, aşa că am decis să mă opresc şi să văd unde m-au dus picioarele.
"Se pare că nu prea departe", mi-am spus în gând în tipm ce analizam peisajul din faţa mea. "Halal peisaj...Şi ce lume multă. Ce o fi oare?". Mi-am făcut cu greu loc prin mulţimea de oameni şi m-a mirat că ajunsesem teafără în faţă. Acum stăteam în faţa unui tip înalt,cu părul lung (peste umăr cu vreo 3 palme şi tuns în scări) verde care se pregătea să tragă la ţintă. A ochit ţinta şi a dat drumul săgeţi cu o eleganţă nemaivăzută de mine, săgetă care a nimerit în mijlocul ţintei.
Tipul a pus arcul jos şi s-a uitat indiferent, poate trist la mulţimea cel înconjura. Nu părea că depusese prea mult efort atunci când a tras cu arcul. Părea calm şi sigur pe sine de parcă ar mai fi făcut asta de nenumărate ori. Cine ştie? Poate chiar o făcuse. Poate era un campion la trasul cu arcul.
În timp ce mă desprindeam încet de gândurile mele, am vazut ca prin ceaţă cum tipul cu părul verde vine spre mine. Nu stăteam prea departe de el aşa că nu i-a luat mult să ajungă la mine. M-a apucat de mână si m-a tras din mulţime... I-a stai puţin?!! În jurul meu nu mai era nimeni de ceva timp.. Ce avea să mi se întample?
Am ajuns în dreptul ţintei.. Ce? Ţintă?
-Aaa...am început...
Arcaşul şi-a întors capul spre mine şi am observat că avea ochii de un verde închis, dar luminos în acelaşi timp, parcă erau luminaţi din interior.
-Stai aşa, mi-a spus.
Nici nu am observat ce se întamplase cu mine. Ar trebui să încetez să mai gândesc şi să visez cu ochii deschisi. În timp ce îşi lua mâna de pe umarul meu, mi-a spus un "o să fie bine", apoi a zâmbit şi a scos din hanoracul său un măr rosu pe care mi l-a pus pe cap.
-Doar nu ai de gând să nimereşti mărul,nu?
Acesta s-a apropiat şi mi-a şoptit "nu-ţi fă griji" si "lasă totul în seama mea" cu ceea mai sexy voce pe care am auzit-o, apoi s- a depărtat spre locul unde îşi avea pus arcul.
N.
