miercuri, 11 septembrie 2013

vineri, 6 septembrie 2013

Agonie si extaz

         Stii...acele momente cand, in ciuda vointei tale simti nevoia de durere? Poate nu nevoia, ci...pur si simplu dorinta. Ca atunci cand, desi te doare maseaua, tot strangi din dinti, stiind parca, ca la un moment dat durerea va disparea, satula de eterna-i suferinta neindestulatoare. Dorinta de a atinge limita. Senzatia in lipsa careia nu putem simti ca traim, caci fara ea, inima ar stagna intr-un salt nebunesc al rutinei si realitatii mascate.
Poate ne-am plictisi. Este oare posibil sa te plictisesti de fericire? Sau, si plictiseala este, in esenta ei o forma de durere?
Inca ma doare. Undeva inauntrul meu, ceva s-a ranit in spinii imaginatiei debordante. Sau, poate doar empatia sa fie raspunzatoare..?
         Nu am iubit niciodata, dar am trecut prin multe chinuri provocate de despartiri. Mi s-a spus odata: " Tu nu stii ce e iubirea." Cum poti fi atat de sigur? Oare inima mea nu tanjeste dupa aceeasi dulce durere? Poate ca simtamintele propriei fiinte se intind si in afara trupului. Poate am simtit si cea mai suprema agonie, insa cum ai putea sa-ti dai seama? Imi poti tu oare citi in suflet? Imi poti pansa cu mangaieri sau cu vorbe acre ranile sangerande? 
Nu, tu nu ma cunosti cu adevarat. Firea mea neinduplecata sta ascunsa sub un chip de copil.
Eu tac, imi tin buzele ferecate, dar ele ar vrea sa iti strige nenumarate fapte, dovezi si sa te combata pentru totdeauna. Dar chiar daca ar rabufni, poate s-ar bloca in prea multe ganduri si lucruri neintelese, iar daca nu, tu tot nu m-ai crede.
Stiind ca nu te pot contrazice cu logica, nici nu mai incerc sa-ti inteleg motivele afirmarilor.
         "Nu stii ce e iubirea, deci nu stii cat am suferit", imi spui. Crezi ca ai dreptate, iar eu te las. Insa eu am zburat cu aripi de inger pana in vazduh, iar de acolo m-am prabusit in abis si am zacut acolo pana ce aripile mi s-au vindecat. Apoi, am luat-o de la capat. Am pierit de-atatea ori incercand sa-mi gasesc inima furata, iar pe drum am gasit o alta, care s-a spart.
Am urmarit lumea-mi distrugandu-se si murind, ca mai apoi sa renasca mai infloritoare ca niciodata. Mi-am pierdut dragostea si mi-am sfasiat fata cu aciditatea lacrimilor ce curg precum un izvor tamaduitor.
Toate acestea s-au repetat la nesfarsit: in mintea mea, in sufletul meu, in visele mele, poate chiar si in ceea ce tu numesti realitate.
           Dar imi face placere. Macar traiesc. Prin sentimente puternice. Prin agonie si extaz. 
Si totusi...eu nu stiu ce-i "iubirea".


K.

Cuvinte in trecut

In lumina noptii
Alerg dupa trecut,
Si totul este umbra
Si totul este scrum.

Dar in vapaia
A soarelui rasare
Te vad pe tine umbra
Ce arzi in disperare.

Cu ale tale maini
Incerci, a apuca iarasi
De visul cel de astazi,
Dar totu-i in zadar.

Te vad. Te strig pe nume.
Dar focul nu te lasa.
Fara de tine umbra
Viata nu mi-e-ntreaga.