Fantoma din radio

                                                             ~partea 2~

            Un ţârâit lung vestea pauza de masă. Kurt mă invitase să iau prânzul cu el, şi da normal că aceptasem.

            Ascultam muzică la căşti, la radio, aşa că nu am auzit când s-a pus lângă mine. Am tresărit atunci când m-a salutat. Am dat mai încet pentru al auzi şi pe el şi am început să butonez posturile de radio în căutarea unuia care să aibă muzică bună. Tot butonâd am dat peste unul la care nu aveam semnal aşa că pe fundal se auze un fâşâit, după care cineva tot îmi şoptea “ajutor”. Parcă mai auzisem ceva asemănător.

            -“Ajutor!. Tu trebuie să mă ajuti! Caută la subsol!”

            Am rămas împietrită. Ştiam unde îl mai auzisem. Era vocea acelei fetiţe mici din visul meu. Nu mă mai puteam mişca. Degetul îmi rămăsese blocat pe tasta care schimba postul, dar nu puteam să apăs pe el.

            -Rogue! Rogue!

            Ca şi în seara precedentă auzeam vocea cuiva strigandu-mă, dar acum eram confuza şi speriată, vocea aceea caldă se auze departe şi părea de neajuns, dar am încercat să mă concentrez pe ea. Atunci am simţit că cineva îmi scotea căştile din urechi. După ce nu am mai auzit vocea fetiţei, mi-am revenit.

            -S-a întamplat ceva Rogue? Eşti cam palidă.

            -Nimic de care să te îngrijorezi. Doar o melodie cam ciudată la radio. Am spus asta încercând să zâmbesc. Mă duc să-mi iau un suc, vrei şi tu unul?

            -Nu, mulţumesc.

            Spunând acestea, m-am îndreptat la ceea mai mare coadă de la cantină. Stând, mi-am amintit că eu îmi cumpărasem un suc şi nici măcar nu îl desfacusem. Speram ca Kurt să nu observe asta.

            Am ajuns acasă obosită. I-am povestit mamei ce zi groznică avusesem, dar nimic despre incidentul cu radioul. Nici eu nu eram sigură de ce se întâmplase. M-am schimbat în costumul de baie şi m-am hotărât să ies la o partidă de înot.

            Plaja din partea nostră e pustie, dar erau valuri foarte înalte, lucru care mă bucura. Sunt numai bune de surf. M-am întins cearceaful, m-am descalţat, mi-am pus căştile în urechi şi m-am întins pe cearceaf, bucurându-mă de ultimele raze de soare. Mi-a trecut prin minte să butonez iarăşi telefonul în căutarea acelui post de radio. Nu a durat mult. Am închis ochii şi am aşteptat. 

            -Trebuie să mă ajuti. Acel om este rau. M-a ucis, acolo unde locuieşti tu acuma.

            -Ce? Cine esti?

            -Rogue, te rog, esti ultima mea şansă.

            -De unde îmi ştii numele?

            -Mă cheamă Alice. Soţul actual al mamei este cel care m-a omorât. Rogue tu trebuie să mă ajuti. Dacă vrea să-i facă rău şi mamei şi Akirei?

            -Vrei să spui că tatăl Akirei este ucigaşul? Dar părintii ei au divorţat. Cred că ar trebui să fie în siguranţă.

            -Tatăl biologic o iubea foarte mult pe Akira şi pe sora ei geamănă, dar mama lor nu se mai întelegea bine cu el aşa că atunci când l-a găsit pe actualul tată au divorţat.

            Am rămas şocată. Nu ştiam că Akira avea o soră geamană. Şi dacă avea de ce nu o văzusem? Povestea asta era din ce în ce mai stranie.

            -Rogue!  Rogue! Nu îmi vine să cred că a adormit.

            Vocea aceea… Kurt. Treabuia să mă trezesc, dar cum aveam să fac asta? Spre surprinderea mea nu a fost greu. M-am gândit la Kurt, iar atunci cand mi-am deschis ochii acesta se afla lângă mine. M-am ridicat, iar el simţind că mă mişc s-a întors spre mine.

            -Ce bine că te-ai trezit. Nu vroiam să te duc în braţe acasă.  Chiar dacă le explicam parinţilor tăi poate nu mă credeau. A râs încetişor.

            -Pot să te întreb ceva? Întrebarea mea a fost adresată foarte încet şi cu jumătate de gură. Îmi era teamă că nu m-a auzit.

            -Desigur. Care e problema?

            O ultimă rază de soare îi făcea faţa rozalie ca unui trandafir şi îi dădea părului său negru reflexii roz. Arăta minunat. Mă gândeam că după ce îi voi spune de fantoma de la radio, mă va crede o nebună şi nu va mai vorbi cu mine.

            -Ştii cumva dacă fata vecinilor noştri mai are o soră?

Nu mi-a răspuns. Bănuisem că se putea întampla şi aşa.

            -Te referi la Akira?

            Am dat aprobator din cap.

            -Da, a avut o soră geamană, care a murit acum 3 ani. Dar de unde şti? Nu au vorbit nimănui despre asta şi în special nu nou-veniţilor.

            -Ştiu că pare ciudat şi că poate nu mă vei crede, dar o fantomă…. A vorbit cu mine… prin radio…

            -Şi vrei ca eu să cred asta?

            -Mă gândeam că poate nu mă vei crede… şi atunci o lacrimă mi-a curs pe obraz.

            -Rogue vorbeşti serios?

            Am dat din cap în semn că “da”. L-am rugat să-mi spună mai multe despre cele întamplate atunci,iar eu i-am împartăşit cele aflate.

            Se pare că Akira locuise în vechiul far, adică unde locuiesc eu acum, şi avusese o soră geamănă pe nume Kikio, care fusese, pentru un timp prietena lui Kurt. După spusele lui, cele două erau foarte diferite. În fine, acum 4 ani începuseră certurile în far. Se pare că părinţi lor nu se mai întelegeau deloc şi astfel au hotărât că este mai bine să divorţeze. Kikio voia să stea cu tatăl ei, în timp ce Akira voia cu mama. Procesul a decurs bine şi fetele au ajuns să stea cu cine voiseră. La scurt timp, asta nu e bine spus, căci înainte ca procesul să termine mama deja îşi găsise un nou iubit. Acestuia nu îi convenea deloc situaţia, şi voia ca şi mama, ca ei să aibă grijă de ambele fete. Se pare că într-o seară, în ultima seară pe care Kikio avea să o petreacă în casa ei natală, s-a întamplat incidentul. Kikio a fost găsită moartă în subsol. Locul crimei părea curat, iar poliţia nu a avut pe cine să suspecteze. Moartea ei a rămas nepedepsită. Şi straniu, cred că fantoma mea este Kikio, căci după ce i-am povestit lui Kurt cum arăta fata din vis, mi-a spus că exact la fel arăta şi ea.


N.

Aruncat in vant.

"Ai sa-ti doresti sa nu cunosti cu adevarat adevarul."

Era, asa, o propozitie neinsemnata aruncata in vant, de cineva necunoscut. Si eu eram o neinteresata. Auzeam, dar totusi nu simteam.

"Trebuia sa simti ceea ce spui."

Fara accente perverse, afirmatia aceasta ascunde multe. Stau si ma uit la ceea ce vad. Imi imaginez totul altfel. Ar fi altceva.

Unde vreau sa ajung? Exact acolo unde imi dau seama ce se intampla. Si, atunci, ce as rezolva? As sti! M-as simti mai bine? Niciodata. Sa stii ce se intampla nu e, intotdeauna, metoda potrivita. E mult mai placut sa fii izbit de tot felul de momente placute si neplacute. In asta consta surpriza. In asta consta viata.

Cu toate ca eu inteleg si simt ce spun acum, tu doar citesti. 

Intelegi? Probabil. 

Simti? Mai putin probail.

Poate o sa intelegi candva. 

Si poate atunci o sa-ti aduci aminte ca sti asta de undeva. 

De unde?

Era, asa, o propozitie neinsemnata aruncata in vant, de cineva necunoscut.

C.

Sentimente

                                                       ~ca raspuns la "Amor si fum"~


                     Strada e plina de lume grabita sa ajunga la servici. Aerul din incapere s-a transformat in fum de tigara si capul imi bubuie pe cale sa explodeze.
                      Din multime un tip se desprinde si se apropie...Inima imi bate gata sa iasa din piept, respir greu, aerul ma ineaca,capul se invarte. El se aseaza langa mine...Nu zice nimic, doar isi aprinde o tigara...mirosul ei e dulce, a cirese... Ma las purtata de miros si cand ma dezmeticesc, el nu mai era. Fumul imi zgarie ochii si incep sa plang.
                         De la spate cineva ma imbratiseaza, un miros de cirese ma invaluie si o voce melodioasa intreba "de ce?". Eu zambesc, lacrimile curg. Imi bag capul mai bine in pieptul lui, ma ridic spre urechia si ii spun: "dar cum altfel?"

N.

Amor si fum.

Prima tigara pe care am fumat-o cu el,a fost invioratoare, m-am simtit ca o evadata dintr-un sanatoriu, cu adrenalina in sange, cu mintea tulbure, cu gandurile inlaturand tot ceea ce fusesem pana atunci.

Acum, este a mia tigara pe care o fumez departe de gandurile pe care le aveam pe atunci.

Tigara ramane si pasiunea trece.

C.

Fantoma din radio

                                    Fantoma din radio

             Am scris povestea asta pentru un concurs de literatura de acum un an sau doi si am fost surprinsa sa aflu ca ca castigat si un premiu special ^_^ . Asa ca fara prea multe alte introduceri uitati-o. Sper sa va placa.

                                                      ~partea 1~

-Trezeşte-te! Rogue, trezeşte-te!

Cineva trăgea cu disperare de mine. Nu ştiam dacă să merg încotro se auzea acea voce disperată sau totuşi să continui să văd ce voia acea fetiţa mică. Fetiţa aceea mă  cam speria aşa că am ales calea voci. M-am  trezit, iar mama stătea lângă mine.

-Rogue, draga mea, de ce ţipai? Un vis urât?

Se întamplă cel puţin o data pe săptămâna să ţip în somn, iar mama  se chinuie să mă trezească. Visul din seara asta nu a fost înfricoşător, ba chiar eram bucurosă că o pot ajuta pe acea fetiţa mică. M-am decis, ca de fiecare dată, să încerc să o liniştesc pe mama.

-Da ,mamă, era un vis urât. Scuze că s-a întamplat iar. Nu ştiu ce e cu mine. Nu se va mai repeta.

Şi cu aceste cuvinte m-am chinut să scap de mama. Aveam alte lucruri mai importante de făcut decat să stau să mă gândesc la acel vis. Mâine era prima zi de şcoală la liceul cel nou. Sunt atât de emoţionată că nu mă voi integra, încât nu mă pot gândi la altceva.

La începutul vacanţei de vară tata şi-a găsit un nou serviciu. Asta a dus la mutarea noastră şi m-a făcut pe mine să mă despart de vechiul liceu şi de vechii prieteni (nu că acum nu a-şi suna-o de câte ori am câte o problemă pe prietena mea cea mai bună). Ceea ce m-a făcut mai fericită e ca suntem aproape de plajă. De fapt, casa este chiar pe plajă. Înotul în fiecare dimineaţă, de cănd mă aflu aici, mi-a făcut bine. Noua casă este mai mult un far vechi, amenajat special ca să semene cu o casă. E foarte frumos, privelişte la ocean din fiecare cameră, mirosul sărat al oceanului în toată casa, iar când ieşi din casă ieşi direct pe nisipul încins de soare.

Totul s-a prezentat destul de bine. Vecini prietenoşi şi, după câte am observant, cam puţini copii. Am făcut de curând cunoştinţa cu fata vecinilor noştri care a fost plecată în vacanţă la tatăl ei, părinţii ei fiind divorţaţi, iar mama ei recăsătorindu-se. O cheamă Akira.

Nenorocitul acela de ceas m-a trezit la 8 fix. După noaptea de aseară, după ce m-am trezit cu mama lângă mine, am adormit şi din nou acea fetiţă a apărut în visul meu cerându-mi ajutorul. Părea destul de speriată, dar nu-mi spunea nimic mai mult decât “ajutor” şi mă conducea prin casa unde locuiam noi acum. Ciudat nu? Asta ziceam şi eu.

-Rogue! Masa e gata! Grăbeşte-te dacă nu vrei să întârzii!

-Ok, mama!

M-am dat jos din pat şi am intrat în baie ca să fac un duş cald şi rapid. Alt lucru bun că ne-am mutat este faptul că am baia mea. Curată, am înşfăcat un tricou negru pe care se aflau două fete care se dădaeau în leagăn, iar sub ele scria “friends forever”. Acel tricou fusese cadou de despărţire de la prietena mea cea mai bună. Mi-am tras pe mine o pereche de blugi negri şi una dintre perechile mele de teneşi (am cam toate culorile şi o grămada de modele), mai bine zis cei negri. Stând numai prin casă ca să aranjez nu ieşisem prea mult pe afară, şi chiar dacă o făceam mergeam pe plajă aşa că nu îmi folosisem fardurile, fapt pentru care uitasem şi unde le pusesem.

Şi astfel căutarea a început, dar spre fericirea mea nu a durat mult. Am hotărât să nu mă încarc prea mult aşa că mi-am dat cu un strat subţire de fond de ten, rimel negru, şi creion dermatograf. Mi-am pieptănat părul negru, lăsându-l liber şi am ieşit val vârtej, cu ghiozdanul în braţe, afară din cameră.

            Mama mă aştepta în bucătărie cu masa pusă.

            Am înşfăcat în grabă o felie de pâine prajită şi am ieşit din bucătărie, îndreptându-mă spre staţia de autobuz. Aici se afla un băiat, cu un cap mai înalt ca mine, brunet şi cu nişte superbi ochi albaştri, care m-au făcut să nu-mi desprind privirea de la el. Nu-l mai văzusem până atunci. Cred că mă holbam la el pentru că m-a salutat.

            -Bună! Nu te-am mai văzut pe aici. Cred că eşti fata cea nouă. Kurt. Încântat.

            Spunând acestea, mi-a zambit şi mi-a întins mâna.

            -Salut! Sunt Rogue. Scuze, nu te-am mai văzut pe aici. Ce toantă sunt … eu abia m-am mutat cum puteam să te vad? Şi mi-am dat una uşor peste frunte.

            Kurt a râs uşor, rămânând cu zâmbetul pe buze.

            -Ai dreptate. Nici nu aveai cum să mă vezi. Am fost plecat cam toata vacanţa, mai precis în ziua când te-ai mutat tu aici.

            Nu prea mai ştiam ce să zic. Noroc că el a spart gheaţa.

            -Şi unde înveţi?

            -La liceul X. Tu?

            -Şi eu. Cine ştie, poate vom fi colegi la vreo materie.

            -Da. Poate.

Şi el habar nu avea cât de mult îmi doream ca asta să fie adevărat. Şi nu numai la o materie, ci la toate orele de curs.

            Autobuzul a venit repede, şi astfel am ajuns cu bine la liceu. Mă simţeam ciudat.. Nu cunoşteam liceul deloc. Părea un labirint. Îmi era dor de vechiul liceu de acasă. Acela nu era aşa de întortocheat şi pe de altă parte aveam cu cine să merg la cursuri.

            -Cum se presupune că ar trebui să găsesc cabinetul de română aici?

            Spunând acestea am pufnit, şi cu ochii pe sus, la numele cabinetului, nu am fost atentă şi m-am împidicat de ceva.

            -Cine îşi lasă gheozdanul în mijlocul holului?

            -Cred că acela aş fie eu. Scuze,şi ca să mă revanşez îţi voi spune unde găseşti cabinetul de romînă pentru că şi eu  am oră tot acolo.

            Mă simţeam ca o proastă, iar faţa îmi luase foc. Mă simţeam prost pentru că mă luasem de Kurt. Simţind că roşeaţa din obrazi dispare, aceasta a reaparut repede la loc, de două ori mai puternică, când Kurt m-a prins de mană şi mă tragea disperat dupa el, către cabinet. Ne-am oprit amândoi gâfâind în faţa uşii, după care am intrat în clasă.

N.

Nebunia

Nebunia din inteligenta se naste,iar inteligenta din nebunia inteligentilor nebuni...


N.

Adrenalina.

Iti pierzi mintile si faci lucruri de care nu creadeai ca esti capabil. Asa merg lucrurile, uneori. Esti indemnat de impuls sa treci tot cu vederea si sa explodezi. Explodezi in mii de bucati si sfasii totul in jurul tau.
-De ce?
-Pentru ca pot. De ce nu?
Adrenalina iti pulseaza prin vede, ochii ti se dilata, privirea este mai agera ca niciodata, respiratia creste, iti umplii plamanii, iti incordezi tot corupul si fugi.
-Unde?
-Oriunde vezi cu ochii.
Inainte este tot ce conteaza. Acolo in fata vezi ceea ce nu ai mai vazut, un alt "nou" in viitor.
-Ti-ai iesit din minti?
-Mai mult ca niciodata... Si imi place!

C.

Apogeul dorintelor.

Voi canta sub sunetul dorintelor mele cele mai apringi.
Atingand notele cele mai inalte, voi zbura mai departe ca orice gand de pana acum.
Voi ajunge intr-o lume a apogeului care imi va dicta mai departe despre tot si toate.
Cu graiul ei, regina imi va indruma pasii spre lumea mea, tara mea, regatul meu.
Undeva departe, undeva infinit, undeva unde este numai locul meu.
Acolo o sa fiu eu cea care comanda. Eu voi spune unde si cand, pentru ca eu voi crea totul din nimic.
Oare cum o sa fie?

C.

Dipinto sul cielo.

Suntem o multime. O multime de suflete ce danseaza pe pamant, sub cerul senin, pe vibratiile muzicii. 
Suntem asa de liberi. Atat de liberi suntem ca putem, chiar putem, sa ne luam singuri deciziile.
Dar acum vine adevarata intrebare...
Daca putem lua singuri decizii, daca putem alege intre bine si rau, intre ce vrem cu adevarat si ce nu ne place, atunci de ce ne simtim ghidati de o alta parere? Parca este o alta parte a capului, a mintii, a sufletului, a inimii, care urla cu disperare ca nu e bine sau ca nu e corect sau ca nu ar trebui. De ce intotdeauna exista incertitudinea asta care te roade si care, de multe ori, de mai putine ori sau cateodata te face sa te razgandesti?
Da, m-am gandit si mi-am dat seama ca pentru asta avem constiinta si regrete. Trebuie sa fii un adevarat mincinos sa spui ca nu regreti nimic. Sigur exista o urma de regret oriunde.  Asta pentru ca ai nevoie de incertitudine pentru a exista.
Nu poti sa sti dinainte ce ti se poate intampla. Sarea si piperul de aici vin.

Totul e mai palpitant atunci cand te avanti cu putere spre necunoscut.
Asa ca o sa o faci si pe asta.
O sa traiesti in continuare sub cerul liber intrebandu-te daca e bine sau rau.
Pentru ca oricine stie ca exista o diferenta intre lucruri.
 Chiar daca unii considera ca binele e rau sau altii ca raul este bine.

Milioane de idei.
Milioane de locuri.
Toate sub acelasi cer.

C.

sus si jos.

Doar m-am pierdut. M-am pierdut in ganduri. Ma gandeam cat de jos sunt in comparatie de cat de sus ajung?
E un amalgam de sentimente care ma fac sa cred ca am facut rau ceea ce eu credeam ca e bine?
Poate ca trebuie sa iau totul de la inceput. Dar cum sa incep?

C.