Am scris povestea asta pentru un concurs de literatura de acum un an sau doi si am fost surprinsa sa aflu ca ca castigat si un premiu special ^_^ . Asa ca fara prea multe alte introduceri uitati-o. Sper sa va placa.
-Trezeşte-te!
Rogue, trezeşte-te!
Cineva trăgea cu disperare de mine. Nu ştiam dacă
să merg încotro se auzea acea voce disperată sau totuşi să continui să văd ce
voia acea fetiţa mică. Fetiţa aceea mă
cam speria aşa că am ales calea voci. M-am trezit, iar mama stătea lângă mine.
-Rogue, draga
mea, de ce ţipai? Un vis urât?
Se întamplă cel
puţin o data pe săptămâna să ţip în somn, iar mama se chinuie să mă trezească. Visul din seara
asta nu a fost înfricoşător, ba chiar eram bucurosă că o pot ajuta pe acea
fetiţa mică. M-am decis, ca de
fiecare dată, să încerc să o liniştesc pe mama.
-Da ,mamă, era un vis urât. Scuze că s-a
întamplat iar. Nu ştiu ce e cu mine.
Nu se va mai repeta.
Şi cu aceste cuvinte m-am chinut să scap de mama.
Aveam alte lucruri mai importante de făcut decat să stau să mă gândesc la acel
vis. Mâine era prima zi de
şcoală la liceul cel nou. Sunt atât de emoţionată că nu mă voi integra, încât
nu mă pot gândi la altceva.
La începutul vacanţei de vară tata şi-a găsit un nou
serviciu. Asta a dus la mutarea noastră şi m-a făcut pe mine să mă despart de
vechiul liceu şi de vechii prieteni (nu că acum nu a-şi suna-o de câte ori am
câte o problemă pe prietena mea cea mai bună). Ceea ce m-a făcut mai fericită e
ca suntem aproape de plajă. De fapt, casa este chiar pe plajă. Înotul în fiecare dimineaţă, de cănd mă
aflu aici, mi-a făcut bine. Noua casă este mai mult un far vechi, amenajat
special ca să semene cu o casă. E foarte frumos, privelişte la ocean din fiecare
cameră, mirosul sărat al oceanului în toată casa, iar când ieşi din casă ieşi
direct pe nisipul încins de soare.
Totul s-a prezentat destul de bine. Vecini
prietenoşi şi, după câte am observant, cam puţini copii. Am făcut de
curând cunoştinţa cu fata vecinilor noştri care a fost plecată în vacanţă la
tatăl ei, părinţii ei fiind divorţaţi, iar mama ei recăsătorindu-se. O cheamă
Akira.
Nenorocitul acela de ceas m-a trezit la 8 fix. După
noaptea de aseară, după ce m-am trezit cu mama lângă mine, am adormit şi din nou
acea fetiţă a apărut în visul meu cerându-mi ajutorul. Părea destul de speriată, dar nu-mi spunea nimic
mai mult decât “ajutor” şi mă conducea prin casa unde locuiam noi acum. Ciudat
nu? Asta ziceam şi eu.
-Rogue! Masa e gata! Grăbeşte-te dacă nu vrei să
întârzii!
-Ok, mama!
M-am dat jos din
pat şi am intrat în baie ca să fac un duş cald şi rapid. Alt lucru bun că ne-am
mutat este faptul că am baia mea. Curată, am înşfăcat un tricou negru pe care
se aflau două fete care se dădaeau în leagăn, iar sub ele scria “friends
forever”. Acel tricou fusese cadou de despărţire de la prietena mea cea mai
bună. Mi-am tras pe mine o pereche de blugi negri şi una dintre perechile mele
de teneşi (am cam toate culorile şi o grămada de modele), mai bine zis cei
negri. Stând numai prin casă ca să aranjez nu ieşisem prea mult pe afară, şi
chiar dacă o făceam mergeam pe plajă aşa că nu îmi folosisem fardurile, fapt
pentru care uitasem şi unde le pusesem.
Şi astfel căutarea a început, dar spre fericirea mea nu a durat mult. Am hotărât
să nu mă încarc prea mult aşa că mi-am dat cu un strat subţire de fond de ten,
rimel negru, şi creion dermatograf. Mi-am pieptănat părul negru, lăsându-l
liber şi am ieşit val vârtej, cu ghiozdanul în braţe, afară din cameră.
Mama mă aştepta în bucătărie
cu masa pusă.
Am înşfăcat în grabă o
felie de pâine prajită şi am ieşit din bucătărie, îndreptându-mă spre staţia de
autobuz. Aici se afla un băiat, cu un cap mai înalt ca mine, brunet şi cu nişte
superbi ochi albaştri, care m-au făcut să nu-mi desprind privirea de la el. Nu-l
mai văzusem până atunci. Cred că mă holbam la el pentru că m-a salutat.
-Bună! Nu te-am mai văzut pe aici. Cred că eşti fata cea nouă. Kurt. Încântat.
Spunând acestea, mi-a
zambit şi mi-a întins mâna.
-Salut! Sunt Rogue. Scuze, nu te-am mai văzut pe
aici. Ce toantă sunt … eu abia m-am mutat cum puteam să te vad? Şi mi-am
dat una uşor peste frunte.
Kurt
a râs uşor, rămânând cu zâmbetul pe buze.
-Ai dreptate. Nici nu aveai cum să mă
vezi. Am fost plecat cam toata vacanţa, mai precis în ziua când te-ai mutat tu
aici.
Nu prea mai ştiam ce să
zic. Noroc că el a spart gheaţa.
-Şi unde înveţi?
-La
liceul X. Tu?
-Şi eu. Cine ştie, poate vom fi colegi la
vreo materie.
-Da. Poate.
Şi el habar nu
avea cât de mult îmi doream ca asta să fie adevărat. Şi nu numai la o materie, ci la toate orele de
curs.
Autobuzul a venit repede, şi astfel am ajuns cu
bine la liceu. Mă simţeam ciudat.. Nu cunoşteam liceul deloc. Părea un labirint. Îmi era dor de vechiul
liceu de acasă. Acela nu era aşa de întortocheat şi pe de altă parte aveam cu
cine să merg la cursuri.
-Cum se presupune că ar
trebui să găsesc cabinetul de română aici?
Spunând acestea am
pufnit, şi cu ochii pe sus, la numele cabinetului, nu am fost atentă şi m-am împidicat
de ceva.
-Cine
îşi lasă gheozdanul în mijlocul holului?
-Cred că acela aş fie eu. Scuze,şi ca să
mă revanşez îţi voi spune unde găseşti cabinetul de romînă pentru că şi eu am oră tot acolo.
Mă simţeam ca o proastă, iar
faţa îmi luase foc. Mă simţeam prost pentru că mă luasem de Kurt. Simţind că
roşeaţa din obrazi dispare, aceasta a reaparut repede la loc, de două ori mai
puternică, când Kurt m-a prins de mană şi mă tragea disperat dupa el, către
cabinet. Ne-am oprit amândoi gâfâind în faţa uşii, după care am intrat
în clasă.
N.
