..as putea da timpul inapoi?
Si as reusi in sfarsit sa rezolv ceea ce am facut rau, sa traiesc fara regrete. Sa fac totul ca la carte, sa nu ma mai tem, sa traiesc si sa merg exact pe drumul pe care mi-l desenez singura. Sa am posibilitatea sa rezolv totul."
Chiar ne dorim asta? Sa traim fara regrete. Peste tot auzi asta. Dar daca nu ai mai avea regrete cine ai fi astazi? De unde ai invata ca un lucru e bun si altul e rau?Unde s-ar ajunge daca toti am fi perfecti. Trebuie sa existe diferente in lume. Ele fac totul.
Cineva a spus odata:
"Te iubesc peste defectele tale."
Ce ar trebui sa intelegem din asta?
Ca prin faptul ca facem greseli, ca suntem diferiti ne realizam pe noi.
Normal ca exista regrete, dar poti sa nu te gandesti la ele. Le poti ascunde si iti poti contunua drumul facand exact ceea ce vrei. Dar daca ai sti ce se intampla sau ca poti rezolva totul, unde ar mai fi surpriza care face fiecare moment trait unic? Nu ar exista, totul ar fi alb sau negru.
Eu prefer viata asa cum e. Timpul zboara cum nici nu-mi dau seama si cateodata nici nu pot tine pasul.
Dar incerc.
Nu ma mai pot intoarce, dar imi pot propune sa fac altceva.
Am primit astazi o intrebare.
"Daca ai avea ocazia, ti-ai schimba viata radical?"
M-am gandit, nu foarte mult, am cazut pe ganduri doar 2 secunde si am zis "Da.". Acum iar cad pe ganduri si ma gandesc ce m-a determinat sa raspund pozitiv. Care sunt motivele pentru care as vrea sa-mi schimb viata. Iubesc tot ce am. Nu as vrea sa pierd, dar as renunta la tot pentru mai mult? De ce vreau mai mult? Pentru ca asa fiecare tinteste mai sus. Cum ar fi ca nimeni sa nu aiba ambitii? Sa ne multumim cu putin? Nu stiu sa raspund la asta. Daca as gandi ca atunci cand eram mica as zice ca "eu nu m-as multumi cu putin. nu-mi ajung doar 2 papusi,vreau 3." Este doar un exemplu. Asta ar fi fost raspunsul meu atunci si daca ma gandesc cam tot asa ar fi si acum dar in loc de papusi as zice fericire. De ce sa ma multumesc doar cu 2 clipe de fericire. Eu le vreau pe toate! SI daca gandesc asa o sa primesc toate clipele de fericire? Nu. Dar oricum voi primi mai multe. Cand eram mica vroiam doar sa ma joc, sa desenez cu creioane cerate, sa alerg de colo-colo, sa primesc cadouri. Acum am crescut. Chair daca nu vreau tot ma gandesc la unele lucruri, cele mai mici observatii ma supara, numai cred in Mos Craciun si numai desenez cu creioane cerate. Lumea se uita ciudat la mine pe strada daca merg pe bicicleta, daca merg pe role, daca desenez pe jos cu creta, daca ma joc cu mingea, daca vorbesc la telefon. Toata lumea are prejudecati. Oamenii spun ca ce-mi pasa mie de aia, cealalta, astalalta sau aia de dincolo. Sunt niste mincinosi. Comenteaza despre fiecare lucru. Despre ce pantofi rosii are vecina de la 4 cand si-a dus copilu la scoala nerusinata, sau cum au vazut e pe strada un barbat imbracat in roz, sau niste copii, ce sa mai vagabonzi, la ora 15 afara, da ce parintii lor s-au saturat de ei de-i dau afara? Astia sunteti voi, niste nerusinati. Spuneti ca nu va pasa dar vorbiti cu pofta despre toate cacaturile.
Deci acum daca cineva m-ar intreba daca vreau sa-mi schimb viata... as zice tot da. As schimba-o. M-as duce intr-un loc unde lumea este altfel. In care o mica placere ca desenatul sau ca rasul nu este privita de sus. Nu m-ar vedea nimeni ca pe o ciudata pentru ca ma plimb cu rolele si mi-ar aprecia desene. Si m-as simti iubita. M-as indragosti de persoana potrivita, nu de un neinteresat ca acum. M-as distra impreuna cu familia in week-end jucand canasta si as merge cu prietenii la un film in aer liber unde nu se aud manele de la 2 metri distanta..
As scimba multe. M-am schimba si pe mine.
De ce?
Pentru ca lumea pe care as vedea eu ar fi alta. Eu am alta viziune asupra lumii.
"Cat de ciudat este Timpul. Nu in scurgerea lui, care pare infinita, ca un tunel al carui capat nu-l vezi, al carui inceput l-ai uitat, ci in constientizarea subita ca ceva anume finit, un fragment de Timp, a trecut si nu mai poate fi adus inapoi." [ fragment din "Foxfire" de Joyce Carol Oates]
De ce? Pentru ca trebuie sa ne bucuram de fiecare moment. Nu se stie nicodata cand se va termina sau cand nu se va mai putea, asa ca pastreaza toate amintirile de pana acum si fa-ti altele si mai frumoase. Nu poti trai din amintiri dar te poti bucura de ele. :x
Cat de multe se presupune ca putem face. Cu cat cresti, cu atat trebuie sa faci din ce in ce mai multe... ai responsabilitati si preocupari. Nimeni nu le cere, dar le primeste. A spus vreodata cineva ceva? Nu. Pentru ca asa este firea omeneasca. Parca toti ar fi indiferenti. Toata lumea vrea sa primesca lucruri de facut, de care sa se ingrijeasca, de care sa se preocupe, de care sa-si faca griji. Dar si asta are o explicatie. Ce poti face in viata fara de asta? Cresti si uiti cum era cand erai copil. Nimic nu era greu, nimic nu era imposibil.
Acum este ciudat. Este ca si cum am fi niste mimi. Parca aratam ce vrem, dar nu suntem intelesi. Mimi care zambesc, dar, in interior, sunt tristi. Ochii sunt deschisi, dar noi nu-i vedem.
Este intuneric, si nu o sa se faca luminca prea repede.
Iti scriu deoarece trebuie sa stam putin de vorba, in legatura cu sentimentele astea pe care le am.
Unde ti-a fost capul cand ai folosit sageata aia pe mine? Te-ai gandit la ce s-ar putea intampla? Dragostea este frumoasa, dar cand iti este impartasita. Suntem prieteni. Minciuna intre prieteni indeparteaza. Nu vreau sa-mi pierd prietenul, asa ca pastrez toata dragostea pentru mine chiar daca sentimentul asta doare al naibi de tare.
Zambesc si-l imbratisez cand il vad, nu-mi voi arata niciodata lacrimile pentru ca il iubesc, dar el nu va afla.
Asa ca, pentru mine, tot sentimentul aceste intreg, complex numit "dragoste" este groaznic.
Il pot simti peste tot in jurul meu, respirand acelasi aer ca mine si ma doare sufletul. Ma arde pielea cand ma atinge si imi galopeaza inima cand imi vorbeste.
Asa ca, draga Cupidon, ce mi-ai facut? Cum pot rezolva asta?
Neincrezatoare,
Inca o inima ranita.
P.S.: Data viitoare cand mai tragi cu arcul, te rog frumos, sa nimeresti mai bine.
Am gasit astazi o chestie super haioasa . Nu o mai traduc ca acum stie si lumea engleza.
Resons to date a swimmer:
1. We like it wet
2. We are used to wearing next to nothing in front of people
3. We are experts at putting on rubber and can do it fast
4. We know how to push it and work under HARD conditions
5. We believe practice makes perfect and will any time day or night
6. We are used to doing things till you can't go on any longer
7. Sprinters are fast and efficient. Distance swimmers can last a long time
8. We are always ready to dive in head first
9. We may get tired but never stop in the middle
10. We do it in the water
11. We start fast, stay strong, and finish hard
12. We are always wet and half naked
13. We are able to do it on our backs or our stomachs
14. We can do it fast or slow
15. We can do it 4 different ways
16. We know how to get dressed and undressed in no time
17. We are always improving our times
18. We are better when we put our hips into it
19. We have have excellent stamina and endurance
20. We are not afraid of pain
21. We always finish what they start
22. We always yell and shout
23. We can perform well anywhere
24. We've been well trained...lots of training to get this good
25. We are always looking for the perfect stroke
Am 15 ani. Nu ma consider o "persoana mare", dar, nici o "persoana mica", nu sunt. Exist intre cele doua. La mijloc. :)
Este un loc ciudat. Au loc schimbari. Lasi in urma copilaria si ajungi la liceu, unde cresti, unde te maturizezi.. Asta este scenariul. Se repeta mereu. Dar eu nu vreau sa joc ca un actor prost rolul cel mai important.
Nu imi poate impune nimeni ce sa fac fara, ca eu, sa-i permit. Nu las in in urma copilaria. Este gresit. Copilaria o porti mereu cu tine, daca vrei. Ea este baza fiecarui om. Eu mi-am format ideile, principiile si caracterul in aceasta perioada. Voi tine si cu dintii, daca este nevoie, de amintirile mele. Cineva m-a intrebat odata: Daca ai putea sa-ti stergi vreodata vreo amintire, care ar fi aceea? Niciuna, pentru ca nu as sterge nimic. Lucrurile bune si rele pe care le-am facut pana acum m-au format ca om. Daca as sterge ceva m-as uita pe mine, de unde provin.Am nevoie sa stiu ce am facut, pentru a nu mai repeta vreo greseala sau pentru a imbunatatii un lucru facut daca mai am ocazia. Asa ca nu voi lasa nimic, din ce mi s-a intamplat pana acum, in urma.
Intr-adevar trebuie sa mergi mai departe. Trebuie ,la un moment, dat sa cresti, sa te maturizezi. Lasati-ma pe mine sa decid cand va veni acel moment. Inca nu am ajuns in situatia in care sa-mi fie frica de viitor. Vad diferit lucrurile. "Toti traim sub acelasi cer, dar fiecare are propriul sau orizont!"
A trebuit sa iau cateva decizii in ultimul timp. A fost greu, dar am facut fata situatiei. Stiu ca totul va fi bine. Poate ca tocmai de asta aveam nevoie. De un nou inceput!
Asa ca stau aliniata la linia de start asteptand arbitrul sa-mi dea drumul in noua mea cursa!
Merg.
Merge.
Maresc pasul.
Si el la fel.
Alerg.
Fuge.
Ma uit in urma.
Este aproape.
Ma sperii.
Vine din urma.
Ma impiedic.
M-a ajuns.
Are masca.
Ma ia de umeri.
Ma lipeste de perete.
Tip.
Rade.
Urlu.
Rade cu hohote.
Imi este frica.
Scoate un cutit.
Tipic.
Isi scoate masca.
Il cunosc.
E prea tarziu.
Tip, din nou, dar nu ma aude nimeni.
Plang.
Foloseste cutitul.
Doare.
Ma uit in ochii lui.
Vad placere.
.jpg)
