Ajunşi acasă am început să cautăm
probe, începând cu subsolul. Chiar nu îmi dădeam seama cum cineva putuse îngropa
aici ceva. Tot pământul se afla sub o podea de scânduri care nu păreau că se
vor mişca prea uşor. Mergând pe acolo, undeva lemnul suna altfel, a gol şi spre
surprinderea noastră se mişca. Dedesubt am găsit o cutie de lemn.
-Crezi
că aici se acunde cuţitul?
-Să
aflăm.
Am
deschis cutia, şi acolo se afla cuţitul într-o pungă de plastic, o scrisoare
învelită în plastic. Nu am atins nimic şi am pus capacul la loc. Kurt s-a
oferit să ţina el cutia, până seara urmatoare când poliţistul avea să vină.
Toată
seara m-am gândit cum aveam să le explicăm poliţiştilor că noi, doi copii, am
găsit arma crimei şi o scrisore, în locul în care se presupunea ca fata s-a
sinucis.
Eram
din ce în ce mai agitată cu fiecare oră cu care seara se apropia. Kurt era calm
şi încerca să îmi transmită starea lui, în mod evident fără succes.
Poliţia
a venit, iar noi le-am înmânat cutia. L-am rugat pe poliţist să ne ajute să
spargem gresia din bucătărie, în scopul că aveam să mai găsim sânge sau cine
ştie ce altceva. Poliţistul a spart
gresia ceea noua şi a găsit ceva sânge, cred, care acum era uscat. Ne-am
chinuit să mutăm mobile, dar încercarea noastră a fost cam zadarnică, deoarece
mobile era prinsă în cuie de perete. Poliţistul ne-a spus că rezultatele vor
veni în câteva zile. Mă bucuram nespus să aud asta.
Zilele
treceau foarte greu şi mă aşteptam ca în fiecare secundă poliţistul să vină sau
sa dea un telefon şi să ne spună că aveau să-l aresteze pe acel bărbat. A patra
zi poliţistul s-a întors şi ne-a anunţat că au redeschis cazul lui Kikio, dar
că încă mai au de făcut câteva investigaţii, una din ele a fost să ne întrebe
pe mine şi Kurt de unde ştiam toate aceste lucruri, pentru că acum 3 ani ei nu
găsiseră nimic. Le-am spus că acest
lucru era oarecum secret (vă daţi seama că dacă le spuneam că vorbisem cu o
fantomă prin radio şi ea îmi arătase prin vis cum murise, aveau să mă închidă
la un spital de nebuni).
Scrisoarea
conţinea povestea nopţii crimei scrisă de mamă cu scopul ca la prima anchetă va
fi găsită, dar după cum aflăm, nu a fost aşa.
Până
la urmă după o lună de investigaţii, au ajuns la concluzia ca fetiţa, Kikio, nu
s-a sinucis, ci a fost omorâtă de tatăl ei vitreg. Nu ştiu ce sentinţa a primit
acesta, şi nici mama, dar ce ştiu este că Akira a ajuns să locuiască cu noi.
Acum suntem cele mai bune prietene.
După
câteva zile de linişte şi pace, stăteam cu Kurt pe pljă şi ascultam muzică la
radio. La un moment dat aceasta s-a înterupt şi a început un fâşâit asurzitor.
Am oprit radioul, dar acesta tot nu înceta.
-Vin după tine!
Ceea ce am auzit
m-a speriat foarte tare şi am încremenit, la fel ca şi Kurt.
Breathtaking story...
RăspundețiȘtergere