Nici un antidot.

Pentru ca nimic din ce simt eu acum nu are remediu. Imi va ramane mereu intr-un coltisor din inima, dar toata despartirea asta ma face sa-mi pierd curajul. Nu e vorba de curajul de a merge mai departe, ci de curajul de a mai avea incredere in ceva sau cineva. Si imi spui ca, o data cu trecerea timpului, totul va trece. Nu va trece nimic. Nu vreau sa treaca timpul pe langa mine, vreau sa-l fur si sa-l sfidez. Daca stau si astept voi pierde si mai multe. Pentru asta nu sunt pregatita. Nu am fost nici pana acum.

Vreau totul inapoi si numai primesc nimic. Imi rade in fata ironia.

C.

Liberatatea

Imi doresc liberatatea mai mult ca orice,si atunci plec.

 De ce ma mai chinui?

Plec in padure si incep sa alerg. Picioarele ma dor si poate si sangereaza,dar nu imi pasa.

Rad nebun,malefic. "Iubesc liberatatea",am gandit.

Aerul e rece si umed. Printre nori se zareste o lumina care se transforma din portocaliu in rosu si apoi dispare.

Zambesc si astept ca libertatea sa ma transforme in bestie.


N.

Speranta moare ultima.

As putea sa incerc, din nou, sa-mi scormonesc printre ganduri si sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Dar nu o fac. Am facut-o de atatea ori pana acum ,incat, simplul gand ca as incerca din nou, imi sfasie orice dorinta de a afla sau de a intelege trecutul.

Momentan sunt o fantoma in prezent si probabil doar o amintire in viitor.

Sunt stearsa de puterea timpului. Nu pot sa rezist unui asemenea taifun de inconstienta ce-mi rupe de la radacini orice speranta.

-Speranta moare ultima!, imi spunea.

-Dar pana la urma... moare si ea, nu-i asa?

C.

Ploaia

             




                 Ploua..stropi mari, asemeni unor cristale de lumina se sparg la impactul violent cu lumea materiala.
              Privesc pe fereastra aceasta lume a contrariilor. Oameni grabiti de stropii racorosi ai primaverii tarzii vor sa se adaposteasca cat mai repede. Alearga ca apucatii, spre locuri acoperite.
             "De parca ploaia i-ar putea topi", mi-am spus. "Nu" , nu ea ne topeste, ci noi ne topim datorita ei. Deschid fereastra si intind mana afara. In ciuda tuturor simtirilor mele, ploaia ma atrage.
Simt apoi cum un copil ma prinde de mana. Ma las purtata in lumea imaterialului. Sunt una cu ploaia. Impactul fiecarui strop ma doare. Ma raneste profund si ma trimite in agonie spre pamantul de dedesubt.
              "Zbor..." , caderea imi da o stare de libertate. Ma despart de ploaie cu un soptit ramas bun. Eu insami am devenit o picatura.
Zambesc. Aud strigatele ingrozite ale celor ce fug de ploaie. Simt cum inevitabilul ce urma imi prelungeste fiinta. Sinele meu devine constient de mine, iar eu de el. Ne imbratisam. "Bun-venit si adio..."
              Deschid ochii. Fete necunoscute si lumini puternice imi joaca in priviri.
"Ploaia nu s-a oprit inca".



K.

Fantoma din radio

                                                              ~partea 5 (ultima parte)~

         Ajunşi acasă am început să cautăm probe, începând cu subsolul. Chiar nu îmi dădeam seama cum cineva putuse îngropa aici ceva. Tot pământul se afla sub o podea de scânduri care nu păreau că se vor mişca prea uşor. Mergând pe acolo, undeva lemnul suna altfel, a gol şi spre surprinderea noastră se mişca. Dedesubt am găsit o cutie de lemn.

            -Crezi că aici se acunde cuţitul?

            -Să aflăm.

            Am deschis cutia, şi acolo se afla cuţitul într-o pungă de plastic, o scrisoare învelită în plastic. Nu am atins nimic şi am pus capacul la loc. Kurt s-a oferit să ţina el cutia, până seara urmatoare când poliţistul avea să vină.

            Toată seara m-am gândit cum aveam să le explicăm poliţiştilor că noi, doi copii, am găsit arma crimei şi o scrisore, în locul în care se presupunea ca fata s-a sinucis.

            Eram din ce în ce mai agitată cu fiecare oră cu care seara se apropia. Kurt era calm şi încerca să îmi transmită starea lui, în mod evident fără succes.

            Poliţia a venit, iar noi le-am înmânat cutia. L-am rugat pe poliţist să ne ajute să spargem gresia din bucătărie, în scopul că aveam să mai găsim sânge sau cine ştie ce altceva. Poliţistul a spart  gresia ceea noua şi a găsit ceva sânge, cred, care acum era uscat. Ne-am chinuit să mutăm mobile, dar încercarea noastră a fost cam zadarnică, deoarece mobile era prinsă în cuie de perete. Poliţistul ne-a spus că rezultatele vor veni în câteva zile. Mă bucuram nespus să aud asta.

            Zilele treceau foarte greu şi mă aşteptam ca în fiecare secundă poliţistul să vină sau sa dea un telefon şi să ne spună că aveau să-l aresteze pe acel bărbat. A patra zi poliţistul s-a întors şi ne-a anunţat că au redeschis cazul lui Kikio, dar că încă mai au de făcut câteva investigaţii, una din ele a fost să ne întrebe pe mine şi Kurt de unde ştiam toate aceste lucruri, pentru că acum 3 ani ei nu găsiseră nimic. Le-am spus că  acest lucru era oarecum secret (vă daţi seama că dacă le spuneam că vorbisem cu o fantomă prin radio şi ea îmi arătase prin vis cum murise, aveau să mă închidă la un spital de nebuni).

            Scrisoarea conţinea povestea nopţii crimei scrisă de mamă cu scopul ca la prima anchetă va fi găsită, dar după cum aflăm, nu a fost aşa.

            Până la urmă după o lună de investigaţii, au ajuns la concluzia ca fetiţa, Kikio, nu s-a sinucis, ci a fost omorâtă de tatăl ei vitreg. Nu ştiu ce sentinţa a primit acesta, şi nici mama, dar ce ştiu este că Akira a ajuns să locuiască cu noi. Acum suntem cele mai bune prietene.

            După câteva zile de linişte şi pace, stăteam cu Kurt pe pljă şi ascultam muzică la radio. La un moment dat aceasta s-a înterupt şi a început un fâşâit asurzitor. Am oprit radioul, dar acesta tot nu înceta.

-Vin după tine!

Ceea ce am auzit m-a speriat foarte tare şi am încremenit, la fel ca şi Kurt.

Irish treasure.

I think at the end of rainbows is the Irish treasure.

I will rob it.

I will fly on a rainbow.

and I write my thoughts through the clouds.

C.

In life

Fantoma din radio

                                                              ~partea 4~

            Am hotărât că după şcoală să mergem la poliţie, şi să le spune adevarul. Poate că nu vor râde de noi şi poate vor redeschide cazul. Puţin probabil.

            Kurt a plecat acasă pentru a face un duş şi a mânca ceva. Urma să ne vedem mai încolo în staţia de autobuz. Cât despre mine, eu m-am dus în cameră şi am hotărât să ascult la radio puţină muzică pentru a putea adormi. Moţăiam, când, muzica s-a oprit şi acel fâşâit insuportabil a început. Ştiam ce avea să se întâmple.

            -Ai făcut progrese. Tot ceea ce îţi mai pot spune este că atunci când acel bărbat oribil mă ducea la subsol nu eram moartă. Încă respiram. După ce mama a făcut ceea ce acel om oribil i-a cerut, a venit la mine

            “-Kikio, îngrop cuţitul lângă tine.

            -Mama….

            -Kikio, îmi e atât de frică, stiam că trebuie să te ajut, dar nu ştiu de ce nu am făcut-o.

            -E în ordine mama….. te iert”

            -Şi astfel eu am iertat-o pe mama.

            M-am trezit plângând. Mi-am şters lacrimile după care m-am uitat la ceas. Mai aveam jumătate de ora până să mă văd cu Kurt, aşa că am facut un duş şi în drum sper ieşire am înşfăcat o clătită şi am salutat-o pe mama. Kurt mă aştepta în staţie.

            -Nu o să-ţi vină să crezi ce vis am avut.

            Zicând acestea i-am povestit totul lui Kurt.

            Dupa ore am mers la poliţie, aşa cum ne plănuisem. Cerusem să redeschidă cazul lui Kikio, dar aceştia au râs de noi şi ne-au spus că acela era un caz vechi de 3 ani şi că era rezolvat. Fetiţa se sinucisese. Noi am insistat disperaţi, iar până la urmă cel mai tânăr dintre poliţişti care aveam în jur de 25 de ani a acceptat să vină seara urmatoare la noi acasă. Era de bine căci aveam timp destul să găsim cuţitul şi poate, cine ştie, şi alte probe.

N.

Fantoma din radio

                                                                 ~partea 3~

           Dupa discuţia cu Kurt, am plecat acasă, mi-am făcut un duş cald şi m-am băgat în pat. Nu după mult timp a început un vis. Mă aflam în casă. Lumina de la bucătărie era aprinsă ,iar din-nauntru se auzeau numai ţipete, iar printre ţipete o femeie care plângea. M-am hotărât să văd despre ce era vorba. În bucătărie se aflau două persone, o feneie care semăna foarte bine cu mama Akirei, un bărbat, care am presupus că era tatăl vitreg. Bărbatul ţipa la săraca femeie care plângea în hohote şi îi spunea că la proces ar fi trebuit să-şi dea silinţa mai mult, că aşa a pierdut o fată. Femeia îi reproşa faptul că fetele fiind mari aveau dreptul de a alege cu cine vor să stea, şi că nu este vina ei. O uşa a scârţâit şi în prag se afla fantoma mea. Fata părea speriată şi confuză. Bărbatul s-a dus lângă ea şi i-a spus cât de calm putea că ar fi mai bine să stea cu mama ei. După tonul pe care l-a folosit fata se părea că nu prea îl suporta pe bărbat. Foarte rău a făcut pentru că acesta  a început să ţipe şi să urle la biata fată şi îi repeta că ea nu va părasi casa asta decât moartă. Fata nu a mai părut atât de speriată, sau cel puţin nu mi se mai părea mie şi i-a spus că mai bine moare decât să mai locuiască o zi cu ei, mai ales cu el. Bărbatul şi-a ieşit din minţi şi a apucat ce i-a venit mai repede în mână, un cuţit. Eram îngrozită de ceea ce a urmat. Bărbatul a înjunghiat-o pe fetiţă, după care a scăpat cuţitul. Cu ultimele puteri fata a ridicat cuţitul şi l-a înjunghiat pe bărbat în picior. Acesta s-a întors şi i-a tras fetei o palmă peste cap, iar fata a căzut fără suflare la pământ. Curios mama nu a făcut nimic, doar a stat şi a privit scena, dupa care la nişte vorbe şoptite la ureche s-a ridicat şi a început să facă curat. Bărbatul a luat fetiţa în braţe şi a dus-o la subsol.  Eram îngrozită, nici să ţip nu mai puteam.

            M-am trezit speriată. Am început să meditez la ceea ce visasem. Visul… era exact seara în care murise Kikio. Fantoma îmi arătase cum murise. Dar ce puteam eu să fac pentru a arăta cine o ucisese pe Kikio? M-am îndreptat spre calculator, l-am aprins şi am căutat pe net ceva legat de aceea noapte. Am găsit, iar pe un site scria că fetiţa s-a sinucis prin înjunghiere la subsolul casei. Caz închis. M-am uitat la ceas. Era 5 dimineaţa. Kurt îmi spusese că dacă am nevoie de ceva să-l sun. Nu am mai stat pe gânduri. Am pus mâna pe telefon şi am tastat numărul. Mă pregăteam să închid cînd o voce somnoroasă mi-a răspuns.

            -Ştiu cum a murit Kikio!

            Acesta a rămas şocat după care a zis:

            -Ne întâlnim pe plajă în 10 minute.

            Am ajuns pe plajă înaintea lui. Mă uitam la răsărit când cineva m-a atins pe spate. Era Kurt. I-am povestit tot visul, iar la sfârşit pe mine m-a bufnit plânsul. Îmi era atât de milă de sărăcuţa fată.

            -Şi cum ar trebui să demonstrăm că Kikio nu s-a sinucis?

            -Habar nu am.

            Stând şi meditând la visul pe care îl avusesem, mi-am dat seama că  gresia de atunci nu era aceiaşi cu ceea de acum. “Probabil că au renovat”, mi-am spus în gând.

            -Crezi că după atâta timp mai putem găsi dovezi?

            -Posibil… ce ar fi să investigăm puţin bucătaria? Poate că vom găsi ceva…

            Am dat aprobator din cap. Era o idee bună la urma-urmelor. Totuşi, când mama s-a apucat să facă curat, a omis un lucru. Când se îndrepta spre locul unde se afla mopul, a dat cu piciorul peste ceva. Putea acel ceva să fie cuţitul? În fond Kurt spusese că arma nu se găsise. În timp ce intram în casă şi închideam uşa în urma noastră, Kurt a venit la mine cu un zâmbet larg şi plin de satisfactie.

            -Cred că tocmai am găsit nişte dovezi?

            M-am strâmbat puţin la el neîntelegând. Atunci el m-a apucat de mână şi m-a tras după el până la intrarea în bucătărie.

            -Ce observi?

            Nu ştiam ce să spun aşa că am tăcut.

            -Rogue cunosc casa asta. Aici, şi a arătat spre hol, şi aici, degetul lui s-a îndreptat spre bucătarie, a fost întodeauna gresie. Era acelaşi model si erau la acelaşi nivel. Acum în bucătărie este alt model, dar cel de pe hol a rămas neschimbat. Dacă te uiţi aici, şi mi-a arătat spre pragul de la bucătărie, o să observi că pentru a intra în bucătărie ai de trecut o mică treaptă, altfel, te împiedici. Corect?

            -Da…

            Acum m-am prins… dacă aveam dreptate, sau dacă ghiceam gândurile lui Kurt, peste gresia veche se pusese gresie noua ca să acopere orice urmă a vreunei crime. Dacă reuşeam să spargem noua gresie puteam să dăm totuşi pste ceea veche, şi poate în felul acesta şi peste probe. Kikio nu se sinucisese, fusese omorâtă şi lucrul acesta trebuia să-l ştie toată lumea.

N.

Metamorfoza

Toti ne nastem calzi si deschisi,dar pierim reci si inchisi. De ce? Pentru ca traim intr-o lume cu oameni reci,glaciari si imobili... De caldura ta se feresc toti de teama sa nu ii topesti , dar toti gresesc... intr-un loc inghetat si cel mai puternic foc se stinge, de aceea ne stingem si noi ,si inghetam. 

Ne transformam in clone de gheata care cu greu ne incalzim. Toti cei care supravietuiesc cat de cat , mor sufocati sau se transforma si ei pentru a nu fi ucisi.

N.