negru.

Inchizi ochii si ai doua optiuni: nimic si infinit. Eu vreau, intotdeauna am vrut, infinitul si fara sa-mi dau seama il am si cu ochii inchisi. A trebuit doar sa cresc si sa-l simt cu adevarat. M-am indragostit fara sa stiu de un anumit lucru: libertatea. Libertatea de a face ce fac, de a gandi ce gandesc, de a iubi ce iubesc, de a uri ce urasc, de a alinta ce alint, de a fi ce sunt.
Si-mi place, si cat imi place.

C.

Ceva mincinos despre adevar?

"Ce vrei sa imi spui cand taci? Cand nu spui nimic, dar te uiti in felul ala in care imi dau seama ca omit ceva. Gresesc eu? Nu cred... asa ca stau pur si simplu si-ti interpretez miscarile incercand sa ajung undeva, inauntru, in gandurile tale. Iti place sa te joci cu mintea mea. Stii ca mi-am dat seama ca vrei ceva, dar totusi ma lasi sa ma ratacesc pe toate drumurile, ideile si posibilitatile. Poate nu vrei sa ma minti? Trebuie sa stiu ce minciuna ai spus ca sa deduc adevarul. Vreau eu oare sa stiu?"

Si ne jucam asa. Pasam, de la unul la altul, tot felul de gesturi care se tot interpreteaza. Imi place cand esti asa. Inca ma imbat cu aroma ta.
Inca un sfarsit de capitol, dar un nou inceput tot mai interesant.

C.

Inca suntem fericiti...

pentru ca inca putem sa mancam ciocolata.

C.

uncertain.

"Ne plimbam noaptea.
Dansai cu mine.
Adormeam langa tine.
Imi zambeai in parc.
Imi stergeai lacrimile si sarutai urmele.
Ma luai de mana.
Inca iti simt parfumul.
Inca imi furnica buzele.
Inca imi arde pielea."

C.

Her prince

Si dansa... se misca usor pe nisip fara sa se gandeasca la nimic. Totul era atat de simplu si de perfect. Miscarile ei erau atent urmarite. Fiecare muschi incordat pe pielea ei il facea sa tresara.
Deschide ochii, il vede si zambeste. Merge spre el. Picioarele-i abia atingeau nisipul, parca plutea... Nu se auzea decat apa marii... murmurul scos de valuri ii invaluia pe amandoi. O ia de mana si-i atinge obrazul. Ea ii simte rasuflarea pe gat si tremura. O trage aproape, ii inconjoara talia si o saruta.
Acum sufleul ei dansa. Fremata in ritmul batailor inimii. Vroia sa nu se mai opreasca niciodata, se topea in bratele lui.
O iubea. Stia asta, acum mai mult ca niciodata. Astfel imbratisati simtea ca nimic nu poate fi mai frumos.
Stateau intinsi pe nisip. Capul ei era rezemat pe pieptul lui. El nu ii mai dadea drumul. Ii mangaia parul, ii urmarea conturul buzelor in timp ce ea ii soptea, o vroia cat mai aproape...
Ea adoarme si el continua sa o sa priveasca si sa o atinga.
Visa frumos. Avea printul si taramul ei.
Iubea si era fericita.

C.

Glass world

Cat de departe poti ajunge mergand pe acelasi drum gresit?
Care este limita?... sau picatura care umple paharul?
Si daca totusi simti ca ai facut ceva gresit esti in stare oare sa repari totul repede fara regrete?
Ce sunt pana la urma regretele? De ce toata lumea poseda aceste crude amintiri care te fac sa-ti amintesti ca nu ai facut ceva bine, cum trebuie? Si de ce nimeni nu recunoaste ca le are?
De ce suntem toti asa mari mincinosi? Oare rezolvam ceva mintindu-ne ca totul este bine?
Daca ajungi sa te gandesti la asta intr-un final vei ajunge sa o crezi.
Si atunci chiar esti neajutorat.
O lume de sticla. Acolo vei trai, dar sa supravietuiesti impotrivindu-te curentului este greu!

C.

:**

Nu ma gandeam la nimic. Simteam ca sunt una cu pensula. Culorile ieseau din mine, eu dadeam si luam viata. Liniile, formele, culorile stiam ca le pot controla.
Dansam in lumea mea. Ma miscam pe ritmul propriului gand anticipand totul.
Luam viata... Imi cautam fericirea.
Si era simplu. Mult prea simplu pentru am dori vreodata sa ma opresc.
Nu am facut-o. Doream ca totul sa se contopeasca odata cu miscarile mele

C.

Inspira.

A aparut in camera, a deschis geamul si a zis :"Miroase a primavara." Imi amintesc ca pur si simplu am ras. Mi s-a parut un pic ciudat, un pic ridicol, un pic destept, un pic din toate.
Dar totusi avea dreptate. Mirosea a primavara in fiecare coltisor al camerei. M-am ridicat si am pus ceva pe mine. Ma gandeam la nimicuri. Cu o cana de cafea in mana, m-am intors si m-am uitat pe geam.
Mi-am lasat mintea sa pluteasca. Eram departe.

C.

words

C.

Rainbow.

Nu m-am gandit niciodata prea serios la lucruri.
Pasiunile mele au intrecut mereu limita imaginatiei, acel "Ce-ar fi daca?" a fost depasit rapid in locul lui venind "totul".
Nu stiu cum lucrurile care nu conteaza, nici nu sunt. Poate ar trebui sa existe totusi intr-un loc al cautarilor tarzii, al intrebarilor aparute dintr-o pura intamplare, al lucrurilor abstracte. Sa fie acolo un dulap cu dosare pline cu informatii nefolositoare, dar existente. Sa te bazezi pe un fundal negru pe alb, nu pe un blanc...
Si acum gandindu-ma la asta ma intreb ce sens ar mai avea? Daca as cunoaste toate lucrurile, unde as ajunge? Ce as mai descoperi, ce m-ar mai uimi? De ce sa nu am satisfactia sa dau mereu peste lucruri care la un moment dat mi s-au parut neinteresante, dar care in momentul acela ma preocupa mai mult decat orice altceva...
Vreau sa am satisfactia sa imi scriu singura gandurile si sa mi le asez intr-o inchisoare de amintiri. Vreau ca acele hartii invechite, ingalbenite sa fie cuvintele mele. Sa le fi gandit, sa-mi fi placut si sa ma fi impresionat.
Asa m-as bucura mult mai mult de lucrurile neinsemnate, dar semnificative, tot pentru mine.
Nu e nevoie sa imi placa totul de la inceput.
Cand vezi ca ploua te gandesti ca nu vrei sa te uzi, dar totusi ajungi sa fi leoarca.
Asa ca vreau sa vad curcubeul.

C.