-Wow! E gigantică!
Bun,deci asta a fost reacţia mea atunci când am intrat pentru prima oară în curtea şcoli celei noi. Din câte îmi aminteam, din cele citite despre această şcoală/liceu/universitate, pe undeva prin spatele ei ar trebui să se afle dormitoarele. Şi eu aveam să îmi găsesc drumul până acolo deoarece ambii mei părinţi sunt plecaţi mai tot timpul.
Îmi este foarte greu să vă descriu clădirea,dar seamană în afară, dar şi înauntru, cu palatul CEC-ului din Bucureşti, numai că la o scala foarte mare. Şcoala,de fapt tot amplasamentul este îngradit de un teren gigantic de păduri şi pajişti, chiar şi un lac. Şcoala este situată undeva pe la marginea oraşului,dar există multe autobuze care te pot duce în oraş în maxim 10 minute. Întreg terenul a aparţinut unui mare bogătaş care a murit, iar dorinţa lui a fost să se transforme casa,cât şi anexele ei (dormitoarele) în şcoală.
Mi-am făcut curaj şi am pornit spre panoul care îmi indica clasa şi numărul dormitorului. Eram repartizată în clasa G, anul 3 de liceu (sala de clasă 20),dormitorul din aripa de Est cu numărul 707, iar pe colega mea de cameră o chema Eeia.
"Mă întreb ce fel de persoană e..."
M-am îndreptat spre partea de Est a dormitorelor, iar pentru a ajunge acolo sunt nevoită să o iau pe o aleiuţă care intra într-o pădurice. Drumul este liniştit, presărat cu mirosul dulce al florilor şi sunetul pasărilor. Deodată, liniştea a fost spartă de lansarea unei săgeţi, înfigerea ei într-un copac şi un urlet. Instinctiv, m-am grăbit într-acolo.
Din drumul principal pornea o potecă care dădea într-o poieniţă. Acolo, în faţa mea, în capătul poieniţei, stătea un tip roşcat ,dar micuţ, în comparaţie cu tipul (care stătea cu spatele la mine) cu părul verde şi un arc în mână.
"I-a stai puţin? Tipul ăsta este cel din parc"
-Cine este acolo?
Inima a început să-mi iasă din piept şi am început să ma dau în spate. Acum realizam ce linişte se făcuse..."ţipetele" se opriseră. Încremenisem şi nu ştiam ce să fac. Când înauntrul meu striga "fugi!",cineva a dat peste mine şi am căzut. Striga "Arliethe" şi încă îi mai puteam auzi paşii care alergau.
-Eşti bine?
O mână mi-a fost întinsă şi m-a ajutat să mă ridic. Am dat din cap în semn că "da". M-am scuturat, şi o fata a venit spre mine.
-Îmi pare rău! mi-a spus.
-Nu-i nimic.
-Sunt Eeia. Încântată.
-Nanami. Îmi pare bine.
Am dat mâna, după care m-a prezentat tipului cu părul verde, Arrow, şi prietenului său, Arliethe Ull. Am obseravat că si Eeia avea la gât un lănţişor cu o căciulă din aceea de vrăjitoare. Totuşi nu am fost atentă nici măcar la cum arăta deoarece numele ei îmi părea cunoscut.
-Nanami,corect?
-Da.
-Nanami Haruka?
-Da.
A sarit în sus şi m-a luat în braţe.
-Uraaa... Mi-am găsit colega de cameră.
Acum îmi amintisem. Colega de cameră...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu