Cald. Simt că mă topesc ca o îngheţată lăsată în soare. Este pentru prima oara când simt căldura razelor soarelui aşa de puternic. Şi căldura mă îndeamnă la somn, aşa că dorm. În visul meu de după-amiază îşi face prezenţa un tânar blond cu ochii negri. Mă ia de mână şi îmi prezintă lumea visului. Mă plimbă peste râuri de ciocolată şi pământ din turtă dulce, copaci cu trunchi de şuncă şi coroană de omletă , cu roşii în loc de mere, ce aşteaptă să fie culese şi mâncate, ramuri de pâine prăjită şi un contrast de frunze de mărar. Mai departe dăm peste o cascadă de limonadă şi o fetiţă mică cu pelerină roşie care stă de vorbă cu un lup,iar mai apoi peste un tărâm de castele. Unele au turnuri înalte şi fete cu părul lung ce şi-l piaptănă la ferestră, altul e pe apă şi uscat unde buna mea calăuză mi-a spus că acolo trăieşte o sirena, şi multe alte castele cum ar fi unul unde se spune că ar trai 7 copii micuţi cu bărbi.
Ne oprim să savurăm o bucată de pământ şi să bem lapte cu ciocolată de la o văcuţa care paşte iarbă de jeleu. Dar, am aflat de la bunul meu îndrumător al căriu nume tot nu vrea să mi-l spună, că există şi o parte întunecată a acestei lumi, unde trăieşte o fetiţă tristă. Ea stă într-o pădure umbroasă şi umedă pentru că tristeţea ei poate transforma lumea în scrum. Călauza mea mi-a spus că atunci când fetiţa calcă tărâmul în care m-as fi aflat eu acum, apar coşmarurile. Cum poate o fetiţă mică să învingă cu tristeţea ei o lumea-ntreagă?
N.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu