Ma inec. O simt in tot corpul.
Asa de ironic, cine s-ar fi gandit.
Neputinta asta ma omoara. Incet aproape ca numai vad suprafata apei.
Ma scufund fara sa vreau in locul in care practic m-am nascut si pentru care traiesc.
Cat timp mai am? La ce sa ma gandesc?
Inchid ochii. Inima imi bate tot mai tare.
Inca imi tin respiratia. Dar pentru cat timp?
Ma bucur totusi ca se intampla astfel. Nu m-am gandit pana acum dar e cel mai frumos mod de a pleca din lumea asta. Apa, asa frumoasa, asa de imprevizibila.
Nu ma zbat. De ce as face asta?
M-as panica si mi-ar fi frica.
Cum sa-mi fie frica. Iubesc locul asta.
Oare cat e ceasul?
As fi vrut sa mai desenez ceva inainte.
Poate chiar imaginea mea in acest moment.
S-au pesti. pestii...
Numai pot. Bulele de aer se duc spre suprafata.
Respir apa. Inima mea bate mult prea tare.
O ultima bataie in acel ritm si parca nu o mai simt.
Nu a durat mult.
S-a dus. Viata s-a scurs.
Si numai stiu nimic.
Adorm fara sa ma mai trezesc.
Zambesc.
Abisul marii ma asteapta.
C.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu