Fantoma din radio

                                    Fantoma din radio

             Am scris povestea asta pentru un concurs de literatura de acum un an sau doi si am fost surprinsa sa aflu ca ca castigat si un premiu special ^_^ . Asa ca fara prea multe alte introduceri uitati-o. Sper sa va placa.

                                                      ~partea 1~

-Trezeşte-te! Rogue, trezeşte-te!

Cineva trăgea cu disperare de mine. Nu ştiam dacă să merg încotro se auzea acea voce disperată sau totuşi să continui să văd ce voia acea fetiţa mică. Fetiţa aceea mă  cam speria aşa că am ales calea voci. M-am  trezit, iar mama stătea lângă mine.

-Rogue, draga mea, de ce ţipai? Un vis urât?

Se întamplă cel puţin o data pe săptămâna să ţip în somn, iar mama  se chinuie să mă trezească. Visul din seara asta nu a fost înfricoşător, ba chiar eram bucurosă că o pot ajuta pe acea fetiţa mică. M-am decis, ca de fiecare dată, să încerc să o liniştesc pe mama.

-Da ,mamă, era un vis urât. Scuze că s-a întamplat iar. Nu ştiu ce e cu mine. Nu se va mai repeta.

Şi cu aceste cuvinte m-am chinut să scap de mama. Aveam alte lucruri mai importante de făcut decat să stau să mă gândesc la acel vis. Mâine era prima zi de şcoală la liceul cel nou. Sunt atât de emoţionată că nu mă voi integra, încât nu mă pot gândi la altceva.

La începutul vacanţei de vară tata şi-a găsit un nou serviciu. Asta a dus la mutarea noastră şi m-a făcut pe mine să mă despart de vechiul liceu şi de vechii prieteni (nu că acum nu a-şi suna-o de câte ori am câte o problemă pe prietena mea cea mai bună). Ceea ce m-a făcut mai fericită e ca suntem aproape de plajă. De fapt, casa este chiar pe plajă. Înotul în fiecare dimineaţă, de cănd mă aflu aici, mi-a făcut bine. Noua casă este mai mult un far vechi, amenajat special ca să semene cu o casă. E foarte frumos, privelişte la ocean din fiecare cameră, mirosul sărat al oceanului în toată casa, iar când ieşi din casă ieşi direct pe nisipul încins de soare.

Totul s-a prezentat destul de bine. Vecini prietenoşi şi, după câte am observant, cam puţini copii. Am făcut de curând cunoştinţa cu fata vecinilor noştri care a fost plecată în vacanţă la tatăl ei, părinţii ei fiind divorţaţi, iar mama ei recăsătorindu-se. O cheamă Akira.

Nenorocitul acela de ceas m-a trezit la 8 fix. După noaptea de aseară, după ce m-am trezit cu mama lângă mine, am adormit şi din nou acea fetiţă a apărut în visul meu cerându-mi ajutorul. Părea destul de speriată, dar nu-mi spunea nimic mai mult decât “ajutor” şi mă conducea prin casa unde locuiam noi acum. Ciudat nu? Asta ziceam şi eu.

-Rogue! Masa e gata! Grăbeşte-te dacă nu vrei să întârzii!

-Ok, mama!

M-am dat jos din pat şi am intrat în baie ca să fac un duş cald şi rapid. Alt lucru bun că ne-am mutat este faptul că am baia mea. Curată, am înşfăcat un tricou negru pe care se aflau două fete care se dădaeau în leagăn, iar sub ele scria “friends forever”. Acel tricou fusese cadou de despărţire de la prietena mea cea mai bună. Mi-am tras pe mine o pereche de blugi negri şi una dintre perechile mele de teneşi (am cam toate culorile şi o grămada de modele), mai bine zis cei negri. Stând numai prin casă ca să aranjez nu ieşisem prea mult pe afară, şi chiar dacă o făceam mergeam pe plajă aşa că nu îmi folosisem fardurile, fapt pentru care uitasem şi unde le pusesem.

Şi astfel căutarea a început, dar spre fericirea mea nu a durat mult. Am hotărât să nu mă încarc prea mult aşa că mi-am dat cu un strat subţire de fond de ten, rimel negru, şi creion dermatograf. Mi-am pieptănat părul negru, lăsându-l liber şi am ieşit val vârtej, cu ghiozdanul în braţe, afară din cameră.

            Mama mă aştepta în bucătărie cu masa pusă.

            Am înşfăcat în grabă o felie de pâine prajită şi am ieşit din bucătărie, îndreptându-mă spre staţia de autobuz. Aici se afla un băiat, cu un cap mai înalt ca mine, brunet şi cu nişte superbi ochi albaştri, care m-au făcut să nu-mi desprind privirea de la el. Nu-l mai văzusem până atunci. Cred că mă holbam la el pentru că m-a salutat.

            -Bună! Nu te-am mai văzut pe aici. Cred că eşti fata cea nouă. Kurt. Încântat.

            Spunând acestea, mi-a zambit şi mi-a întins mâna.

            -Salut! Sunt Rogue. Scuze, nu te-am mai văzut pe aici. Ce toantă sunt … eu abia m-am mutat cum puteam să te vad? Şi mi-am dat una uşor peste frunte.

            Kurt a râs uşor, rămânând cu zâmbetul pe buze.

            -Ai dreptate. Nici nu aveai cum să mă vezi. Am fost plecat cam toata vacanţa, mai precis în ziua când te-ai mutat tu aici.

            Nu prea mai ştiam ce să zic. Noroc că el a spart gheaţa.

            -Şi unde înveţi?

            -La liceul X. Tu?

            -Şi eu. Cine ştie, poate vom fi colegi la vreo materie.

            -Da. Poate.

Şi el habar nu avea cât de mult îmi doream ca asta să fie adevărat. Şi nu numai la o materie, ci la toate orele de curs.

            Autobuzul a venit repede, şi astfel am ajuns cu bine la liceu. Mă simţeam ciudat.. Nu cunoşteam liceul deloc. Părea un labirint. Îmi era dor de vechiul liceu de acasă. Acela nu era aşa de întortocheat şi pe de altă parte aveam cu cine să merg la cursuri.

            -Cum se presupune că ar trebui să găsesc cabinetul de română aici?

            Spunând acestea am pufnit, şi cu ochii pe sus, la numele cabinetului, nu am fost atentă şi m-am împidicat de ceva.

            -Cine îşi lasă gheozdanul în mijlocul holului?

            -Cred că acela aş fie eu. Scuze,şi ca să mă revanşez îţi voi spune unde găseşti cabinetul de romînă pentru că şi eu  am oră tot acolo.

            Mă simţeam ca o proastă, iar faţa îmi luase foc. Mă simţeam prost pentru că mă luasem de Kurt. Simţind că roşeaţa din obrazi dispare, aceasta a reaparut repede la loc, de două ori mai puternică, când Kurt m-a prins de mană şi mă tragea disperat dupa el, către cabinet. Ne-am oprit amândoi gâfâind în faţa uşii, după care am intrat în clasă.

N.