As putea sa incerc, din nou, sa-mi scormonesc printre ganduri si sa-mi dau seama ce s-a intamplat. Dar nu o fac. Am facut-o de atatea ori pana acum ,incat, simplul gand ca as incerca din nou, imi sfasie orice dorinta de a afla sau de a intelege trecutul.
Momentan sunt o fantoma in prezent si probabil doar o amintire in viitor.
Sunt stearsa de puterea timpului. Nu pot sa rezist unui asemenea taifun de inconstienta ce-mi rupe de la radacini orice speranta.
-Speranta moare ultima!, imi spunea.
-Dar pana la urma... moare si ea, nu-i asa?
C.
A naibii speranta. <3
RăspundețiȘtergere